George Butunoiu: Originalitatea, inamicul CV-ului?

”Putini ar crede daca le-ar arata cineva cate concluzii pot fi trase dintr-un CV. Aproape toti isi imagineaza ca recrutorul citeste cu atentie doar pe la ce firme ai lucrat, ce posturi ai avut, ce ai facut acolo si ce realizari ai avut, desigur!” – George Butunoiu

Cunoscutul executive recruiter român, George Butunoiu, vorbeste despre efectele originalitatii în redactarea CV-ului de catre candidati:

”Imaginatia si originalitatea sunt bune, sunt chic, sunt minunate, dar daca detinatorul nu e prea inteligent? Imaginati-va un director care debordeaza de imaginatie, care e original in orice face, ba mai e si plin de energie, dar logica si inteligenta par sa fie doar niste maruntisuri pentru el, piedici in afirmarea potentialului lui creativ. I-ati da un business pe mana, nu v-ar fi frica de el?

George Butunoiu, Executive Recruiter

Putini ar crede daca le-ar arata cineva cate concluzii pot fi trase dintr-un CV. Aproape toti isi imagineaza ca recrutorul citeste cu atentie doar pe la ce firme ai lucrat, ce posturi ai avut, ce ai facut acolo si ce realizari ai avut, desigur! 🙂 Da, se uita si la asta, dar se uita si cu mare, foarte mare atentie si la ce limbaj folosesti si cum te exprimi, la greselile de gramatica si de scriere, la ce ai decis sa pui si ce sa nu pui in CV, in ce ordine, in ce format, daca ai folosit formate prefabricate, ce ai subliniat si ce nu, daca ceea ce iese in evidenta a fost cu intentie sau nu, cum folosesti spatiul, daca amesteci lucruri mari cu maruntisuri sau de naturi diferite, daca pastrezi formatul pana la sfarsit sau daca uiti de el pe parcurs, daca esti coerent si pastrezi tot timpul acelasi nivel de generalitate, daca te-ai gandit bine cand ai calculat marginile si spatierea, ce dimensiuni are fisierul… Sa mai spun?

Detaliile legate de forma de prezentare a CV-ului pot spune multe despre personalitatea celui in cauza, despre logica si inteligenta sa. Depinde de el sa controleze bine asta si sa transmita exact ceea ce vrea sa transmita, sau sa o faca involuntar, fara sa aiba habar ce concluzii a tras cel care citeste. George Butunoiu www.georgebutunoiu.com NB: TOATE numele care pot fi zarite in imaginile cu CV-uri sau alte documente din filme, numele de companii, de locuri, adrese, telefoane etc. sunt fie schimbate cu totul, fie acoperite, incetosate sau ascunse cu orice alta metoda pe care am avut-o la indemana pentru a nu putea face legatura cu posesorul real al datelor respective, oricat v-ati stradui…

George Butonoiu / www.georgebutunoiu.com”

Mai multe detalii aici

Video: Media Story / Finanțare: Alliance Healthcare Romania

Despre autor